Voci pentru România: un interviu cu Daniela Bosioc

Daniela Bosioc, voluntar ONU în Sudan : „ Experienţa din Sudan mi-a arătat că ceea ce am învăţat acasă, ceea ce m-a format ca om şi ca profesionist, este valabil oriunde”

de Luciana Duțu

Originară din Reşiţa, Daniela Bosioc este unul dintre tinerii români pentru care voluntariatul reprezintă un mod de viaţă. În prezent Policy and Projects Officer în cadrul Centrului European de Voluntariat, Daniela are o bogată experienţă internaţională în proiecte de voluntariat şi a participat în calitate de coordonator al voluntarilor ONU la acţiunile întreprinse de către organizaţie în Sudan. Ea consideră că voluntariatul a fost elementul definitoriu în cariera sa şi spune că educaţia non-formală are o importanţă deosebită în procesul de formare al tinerilor.

Cum aţi ajuns voluntar al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ce atuuri au contat în această selecţie?

Din aproape în aproape, aş zice, căci întregul curriculum profesional a fost relaţionat cu voluntariatul.  Voluntar, fără sa-mi spun neapărat aşa, am devenit după ce, dintr-o întâmplare, la terminarea liceului am rămas la facultate în oraşul meu, Reşiţa. În secret plănuiam să plec la o „şcoala mai serioasa” după primul an universitar. Am ajuns însă într-o organizaţie nonguvernamentală (ONG) de tineret din Reşiţa şi am descoperit că pot învăţa experimentând şi că pot transforma o parte din lucrurile din jur care nu îmi plăceau. Am rămas la Reşiţa. Mi se părea că la mine în oraş erau prea puţine oportunităţi de a petrece liber, de cunoaştere dincolo de programa şcolară, şi am început să fac ceva, într-un cadru organizat, ca să schimb acest aspect.

Aşa am ajuns lider al unui ONG reşiţean. Apoi am descoperit oportunităţi pentru stagii de voluntariat în Europa prin Serviciul European de Voluntariat (SEV). După un an ca voluntar SEV în Spania, m-am întors la Reşiţa pentru a investi energia acumulată, împreună cu oameni minunaţi de acolo, într-un centru local de voluntariat. Dorinţa de cunoaştere şi de noi provocări m-a pus din nou pe drumuri: am urmat un masterat în cooperare internaţională şi voluntariat, iar la un moment dat programul de Voluntariat al ONU mi se potrivea ca o mănuşa. Ceea ce am învăţat la Reşiţa ca voluntar şi coordonator de voluntari rămâne experienţa definitorie în cariera mea.

Ce aţi avut de învăţat din experienţa din Sudan şi în ce fel v-a marcat aceasta?

Lucrând într-o ţară săracă, aflată în conflict mi-am dat seama că luam ca atare, ca fiind normale aspecte din viaţa de zi cu zi. Chiar dacă ştiam despre situaţia din Sudan, despre oamenii care supravieţuiesc în condiţii extreme, realitatea că accesul la apă, la energie electrică, la transport, la servicii medicale, la şcoală, era ceva ieşit din comun a fost una de impact. Mi se părea normal să fie pace, să poţi începe proiecte de durată.

Diversitatea e unul dintre aspectele care m-a surprins cel mai mult în Sudan. Diversitatea socială, etnică şi culturală, religioasă, diversitatea peisajului. O ţară imensă, cea mai mare din Africa înainte de independenţa Sudanului de Sud, un amalgam de culturi şi de oameni foarte diferiţi. Ospitalitatea, modestia şi bunătatea oamenilor a fost numitorul comun peste tot pe unde am umblat în cei patru ani şi ceva petrecuţi  acolo.

Din punct de vedere profesional, experienţa de lucru din Sudan cu Naţiunile Unite mi-a dovedit că pot sa mă adaptez la situaţii inimaginabile până atunci şi m-a învăţat să interacţionez şi să lucrez cu oameni din toate părţile lumii. Mi-a arătat că ceea ce am învăţat „acasă”, ceea m-a format ca om şi ca profesionist este valabil şi valoros şi în acel context, deşi foarte diferit.

În ce mod v-a ajutat pregătirea profesionala în activitatea de voluntariat şi ce satisfacţii v-a adus aceasta?

Educaţia formala, căci înţeleg că la aceasta vă referiţi, mi-a ocazionat contactul cu oameni, perspective şi domenii interesante de activitate. A constituit o ocazie de a pune în comun cunoştinţe, dar şi de acumula cunoştinţe noi. Consider însă că ceea ce m-a format, mi-a definit drumul, mi-a deschis ochii, mintea şi sufletul, mi-a trezit simţul de responsabilitate şi interesul pentru ceilalţi şi mi-a dat în acelaşi timp unelte pe care sa le pot folosi ca să aplic cunoştinţele dobândite a fost educaţia non-formală. Voluntariatul, ca să fiu mai clară. A nu se înţelege prin aceasta o declaraţie critică la adresa sistemului de educaţie formal, ci o recunoaştere, încă amânată a rolului complementar pe care educaţia non-formala îl are pe tot parcursul vieţii, şi mai cu seamă pentru tineri. Cei care au „căzut pradă” şi înţeleg voluntariatul, cu siguranţă ştiu ceea ce vreau să spun. E altfel greu de explicat formula, căci cu cât dai mai mult, din timpul tău, în solidaritate cu ceilalţi, pentru o cauza comună, pentru ceva util ţie şi altora, cu atât primeşti mai mult, prin ceea ce înveţi, prin ceea ce faci sa se întâmple şi prin recunoştinţa celorlalţi.

Puteți citi interviul în întregime aici.