Interviu cu Laura Buruiană

Laura Buruiană, violoncelistă: „Talentul este foarte important, însă munca şi apoi şansa joacă în aceeaşi măsură un rol esenţial în a reuşi într-o carieră internaţională.”

de Simona Berbec

Laura Buruiană s-a afirmat ca artist de talie internaţională la vârsta de 23 de ani, când a câştigat concursul „Young Concert Artists” de la New York, SUA. Un an mai târziu, cu ocazia unui concert în metropola americană, New York Times scria despre Laura că este „veritabilă virtuoză, ale cărei sunete izvorâte din instrumentul său sunt pline de culori, de dramă”. In prezent Laura Buruiană colaborează în diverse proiecte muzicale cu intrerpreţi români şi străini, iar pe 9 decembrie va concerta ca solistă împreună cu Orchestra Naţională Radio la sala Mihail Jora unde va interpreta concertul pentru violoncel de Eduard Elgar.

Cât de dificil este pentru un tânăr muzician român să se remarce pe scene internaţionale? Cum a evoluat acest proces pentru tine?

Recunoaşterea internaţională şi realizarea unei cariere internaţionale reprezintă un drum anevoios care cere enorm de multe sacrificii şi foarte multă muncă. Talentul este foarte important, însă munca şi apoi şansa joacă în aceeaşi măsură un rol esenţial în a reuşi într-o carieră internaţională. Pentru mine acest drum a fost greu, mai ales că în familia mea nimeni nu este muzician, aşadar muzica chiar a fost o pasiune, pe care am îmbraţişat-o destul de târziu însă – am început studiul violoncelului abia la vârsta de 10 ani.
Am avut însă alături de mine familia, în special pe mama şi pe bunicii mei care au crezut în mine şi m-au susţinut în toţi aceşti ani.

Recunoaşterea internaţională a venit odată cu câştigarea concursului „Young Concert Artists” de la New York în 2003 când au început să mi „se deschidă porţile” către scene importante.
Este greu să ajungi în vârf, dar şi mai greu este să te menţii, aşa se spune şi sunt total de acord cu această sintagmă deoarece în momentul în care ştacheta este foarte sus, trebuie să munceşti la fel de mult, dacă nu chiar şi mai mult, ca să rămâi pe culmi.

Ceea ce cred ca este poate cel mai important de ştiut pentru un tânăr care vrea să se afirme este că şansele nu vin de la sine. Trebuie căutate, trebuie avută ambiţia de a merge până la capăt, de a şti şi de a avea curajul să rişti. Bineînţeles că reuşite nu este sigură, dar trebuie încercat, trebuie riscat în momentul în care credem în propriile forţe şi ne-am pregătit destul de bine pentru a putea fi la „înălţimea aşteptărilor”.

Împreună cu alţi muzicieni români ai fost iniţiatoarea proiectului “Remember Anatol Vieru”. De ce ai ales să te implici în această iniţiativă? Vorbeşte-ne despre proiect.

În anul 2008 s-au împlinit 10 ani de la dispariţia unui mare compozitor român, Anatol Vieru, o figură foarte importantă pentru cultura şi muzica românească. Alături de cei doi descendenţi ai compozitorului, pianiştii Lena Vieru-Conta şi Andrei Vieru, am hotărât să îi aducem un omagiu prin organizarea unui turneu naţional şi internaţional în acel an, în care sa prezentăm publicului lucrări ale maestrului. Acestui proiect i s-a alăturat si violonistul Cosmin Banica care acum este concert maestru la orchestra din Zurich.

Alături de ei, am realizat şi înregistrări ale unor lucrări de Anatol Vieru la Societatea Romană de Radio, înregistrări care sunt difuzate şi în prezent pe postul Radio România Muzical şi pe care sperăm sa le putem prezenta la un moment data pe piaţa internaţională sub forma unui CD.

Consideri că este o responsabilitate a muzicienilor români să promoveze compozitori compatrioţi sau este implicit o pasiune pentru muzica acestora?

Consider că responsabilitatea oricărui muzician este de a promova şi a prezenta publicului muzica în care crede, care îl reprezintă şi pe care o consideră ca fiind de calitate. Bineînţeles că interpreţii români ar trebui să promoveze cât mai mult muzica românească pentru că avem în creaţia noastră lucrări de o imensă valoare şi compozitori extrem de interesanţi care ar trebuie să fie prezentaţi şi pe scenele internaţionale.

Din fericire, cunosc foarte mulţi interpreţi atât din generaţia mea cât şi din alte generaţii care chiar după ce s-au stabilit în străinătate au continuat să promoveze compozitori români.

Aş enumera doar câteva nume: Matei Varga, tânăr, dar deja foarte cunoscut pe plan internaţional, pianist stabilit la New York care a scos în 2010 un superb CD cu lucrări pentru pian solo de Enescu, de asemenea pianista Luiza Borac, stabilită în Germania, a scos o serie de CD-uri dedicate creaţiei pentru pian solo de Enescu, Remus Azoiţei şi Eduard Stan care au realizat un dublu CD cu opera enesciană pentru vioară şi pian, Clara Cernat, violonistă stabilită în Franţa, împreună cu pianistul Thierry Huillet au realizat de asemenea un frumos CD cu lucrări de Enescu pentru vioară şi pian, cvartetul Enescu al căror membri sunt stabiliţi în Franţa şi Finlanda au promovat foarte mult creaţia românească de-a lungul carierei lor de o mare anvergură internaţională şi lista poate continua.

Cât mă priveşte, şi eu am ales să înregistrez lucrări de George Enescu, în 2008 am înregistrat alături de pianistul german Martin Tchiba sonatele pentru pian şi violoncel, iar în 2011 am înregistrat împreună cu Satenik Khourdoian – violonistă din Armenia cu o mare cariera în Franţa – şi Mara Dobrescu – pianistă româncă stabilită în Franţa unde s-a impus deja de mai bine de 10 ani prin arta sa – trio-urile de George Enescu, proiect ce este sustinut şi de către Institutul Cultural Român prin organizarea mai multor concerte ce vor avea loc în 2012 cu ocazia lansării acestui CD. Trio-ul nostru poartă un nume foarte semnificativ pentru cultura românească, “Trio Brancuşi”, un omagiu pe care îl aducem marelui nostru sculptor atat de apreciat peste hotare.

Cum primeşte publicul străin muzica unor compozitori români precum Anatol Vieru sau Paul Constantinescu?

Este foarte adevărat ca publicul străin este mai familiarizat cu George Enescu, ca fiind compozitorul ce reprezintă de obicei România, el fiind port stindardul muzicii româneşti. Acest lucru mi se pare bun, însă nu suficient. Cred ca s-ar putea face mult mai mult pentru aducerea în prim-plan şi a unor compozitori români de mare anvergură precum ar fi Anatol Vieru, Tiberiu Olah, Stefan Niculescu, Aurel Stroe, Miriam Marbe, Paul Constantinescu, Pascal Bentoiu, Carmen Petra-Basacopol, Horatiu Raduescu şi lista poate continua.

Cred ca am putea face şi mai mult decât facem în prezent pentru a promova mai des pe scenele internaţionale creaţiile acestor compozitori, de a înregistra şi promova CD-uri cu lucrări ale acestora la case de discuri care să fie distribuite în străinătate. Astfel publicul străin poate avea şansa de a intra în contact cu o muzică românească de mare calitate.

Ai avut oportunitatea să colaborezi îndeaproape atât cu artişti români, cât şi străini. Cu care dintre ei consideri că ai avut colaborări mai de succes şi care crezi că sunt factorii care au determinat acest lucru?

Am avut şansa de a colabora cu artişti de mare valoare, atât români cât şi străini şi sunt foarte norocoasă din acest punct de vedere. Bineînţeles ca am şi interpreţi “de suflet” cu care am avut un parteneriat mai îndelungat şi cu care încă mai colaborez. În primul rând să-l numesc pe extraordinarul pianist Matei Varga, despre care am scris mai înainte, cu care am înregistrat în acest an sonatele de Brahms pentru pian şi violoncel. Apoi trio-ul Brancuşi cu care colaborez de ceva timp şi cu care sper să dezvolt în continuare proiecte (Mara Dobrescu, pian şi Satenik Khourdoian, vioară), pianiştii Martin Tchiba, Ferenz Vizi, Viniciu Moroianu, Andrei Vieru, Diana Ionescu, Mihai Ungureanu şi alţii, muzicieni cu care am avut ocazia să colaborez şi să realizez concerte sau înregistrări.

Cred ca factorul cel mai important care asigură succesul unei astfel de colaborări este respectul pe care artiştii trebuie să îl aibă unul faţă de altul şi lipsa oricărei forme de orgoliu în lucrul de zi cu zi. Muzica se face împreună, cu aceeaşi atitudine de respect pentru partitura cântată şi pentru partenerul pe care îl ai. Totodată, cu lipsa oricărei forme de “vedetism” în abordarea muzicii pe care intrumentiştii trebuie să o servească fără a se folosi de muzică pentru a se face remarcaţi. Faţă de marea muzică, adevăratul artist trebuie sa fie umil şi să nu-şi dorească cu tot dinadinsul să îşi arate în primul rând valoarea de instrumentist, ci valoarea de muzician prin redarea cât mai fidelă a partiturii.

Anul acesta ai fost prezentă la festivalul “George Enescu” impreună cu Ensemble de Paris. Cum apreciezi publicul de la acest festival faţă de publicurile cu care interacţionezi în concertele din străinătate?

Festivalul Internaţional George Enescu este un eveniment unic, extraordinar şi de o mare anvergură internaţională. La fiecare ediţie a acestui mare eveniment muzical, artiştii invitaţi se bucură de un public foarte numeros, foarte erudit şi de condiţii excepţionale de organizare a concertelor.

Sunt foarte onorată de fiecare dată când sunt invitată să particip la acest eveniment, iar anul acesta cu atât mai mult cu cât am avut prilejul de a colabora cu o orchestră foarte bună din Franţa şi am interpretat o lucrare la care ţin foarte mult şi pe care am cântat-o de foarte multe ori, cu acelaşi succes pentru public, Concertul pentru violoncel şi orchestră de Anatol Vieru.

This interview appeared in Romanian edition of Evenimentul Zilei on November 27, 2011.